Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut două anunțuri importante miercuri, vizând atât siguranța rutieră, cât și accesul la tratament pentru copiii cu boli rare.
Copiii care au boli rare vor putea fi trataţi pentru aceste afecţiuni, până la vârsta de 21 de ani, în spitalele de pediatrie, a informat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a preci ...
Daniela Gavankar, profesor universitar, psiholog și consilier de dezvoltare personală, a explicat, în cadrul emisiunii ”Părinți Prezenți”, rolul tatălui în viața unui copil, mai ales în dezvoltarea bă ...
Diana Pup, sora Lidiei Buble, a devenit mamă pentru prima dată după ce a adus pe lume un băiețel. Artista a fost cea care a dat marea veste, extrem de emoționată.
Sportivii clubului de karate K-DO Timișoara, membri ai lotului național, s-au întors victorioși de la Campionatul Mondial de Karate IKU desfășurat în Buenos Aires, Argentina, între 23 și 27 octombrie ...
Specialista în nutriție Mihaela Bilic face o recomandare neașteptată părinților. Ea le spune acestora că este în regulă să le dea copiilor voie să mănânce fructele nespălate.